Revelion 2020-2021 în Bucovina, în Putna lui Ștefan

Pensiunea Mușatinii **** vă oferă un sejur de neuitat în deplină siguranță cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Acesta constă într-un pachet de 4 zile și 3 nopți, la care se adaugă o noapte bonus, aceasta din urma cu mesele aferente incluse, pentru cei care plătesc avansul până pe data de 30 noiembrie 2020.

Intrarea se face la alegere, pe 30 sau 31 decembrie 2020 și ieșirea pe 3 sau 4 ianuarie 2021. Se intră în pachet cu cină și se iese cu mic dejun.

În pachet sunt incluse cazarea, toate mesele, băuturile naturale alcoolice și nealcoolice în timpul meselor, un delicios proțap tradițional în aer liber și o cină festivă în noaptea de Revelion organizată conform legislației în vigoare la momentul respectiv.

Majoritatea preparatelor servite la noi sunt naturale, fie achiziționate de la producători locali, fie preparate, băițuite și afumate de noi.

Programul este urmatorul:

30 Decembrie 2020 – Revelion în Bucovina

  • Întâmpinarea oaspeților conform tradiției bucovinene și check in;
  • Program de odihnă, relaxare și socializare;
  • Cină a la carte

31 Decembrie 2020 – Revelion în Bucovina

  • Mic dejun si prânz pentru cei sositi in 30 decembrieSosirea invitaților cu intrare pe 31 decembrie și întâmpinarea lor conform tradiției bucovinene
  • Check in oaspeți sosiți, odihnă, relaxare și socializare;
  • Cina festivă de Revelion cu produse tradiționale și nu numai, foc de artificii
  • Dacă contextul pandemic permite, vom fi vizitați de urători, ne vom putea bucura de veritabile biceiuri de iarnă, specifice Bucovinei (Căluțul, Malanca, Ursul, Capra, Plugușorul), colindători, urători, semănători. În toți anii trecuți, aceștia au făcut spectacol înainte și în noaptea de Revelion la restaurantul pensiunii.

1 Ianuarie 2020 – Revelion în Bucovina

  • În prima zi din noul an o vom lua de la capăt cu un brunch începând cu ora 10.00 care va cuprinde mâncăruri specifice Sărbătorilor de iarn. Nu va lipsi renumita ciorbă rădăuțeană, ciorba de burtă, borșul cu hribi, cozonaci, prăjituri, băuturi etc.
  • Sperăm să putem primi din nou obiceiuri de iarnă, Plugușorul, Steaua, semănători, etc.
  • Cina se va sfârși cu o tombolă

2 Ianuarie – Revelion în Bucovina

  • Mic dejun îmbelșugat
  • Prânzul va veni cu un delicios proțap în aer liber, preparat după o rețetă tradițională de la noi.
  • Cina a la carte va pune capăt unei zile pline

3 Ianuarie – Revelion în Bucovina

  • După micul dejun, ne vom lua la revedere de la musafirii sosiți în 30 decembrie care se vor îndrepta spre casele lor;
  • Musafirii sosiți în 31 decembrie au în continuare prânzul, cina și toate facilitățile pensiunii la dispozitie;

4 Ianuarie – Revelion în Bucovina

  • După micul dejun, ne vom lua la revedere de la musafirii sosiți în 30 decembrie care se vor îndrepta spre casele lor;
  • Musafirii sosiți în 31 decembrie au în continuare prânzul, cina și toate facilitățile pensiunii la dispozitie;

Completări:

  • Pe tot parcursul sejurului se pot face excursii prin împrejurimi pentru vizitarea obiectivelor turistice : Biserica de lemn « Dragoș Vodă » , cea mai veche biserică de lemn din Europa (Sec. XIV), Mănăstirea Putna cu Mormântul voievodului și Muzeul medieval, Chilia lui Daniil Sihastrul, Muzeul satului, Dealul Crucii și Dealul lui Sion- pajul jertfit de Ștefan la temelia Mănăstirii, Mănăstirea Sihastria Putnei, așezare monahala cu patru biserici, cascada Bursuc.
  • Se pot face, la cerere, plimbări cu sania cu zurgălăi trasă de cai ;
    Pensiunea dispune de piscină interioară încălzită, dotată cu cascadă și hidromasaj unde vă puteți petrece o parte din timp în mod plăcut în regim de exclusivitate (nu vă veți intersecta în intervalul respectiv cu persoane străine grupului sau familiei din care faceți parte);
  • Pentru cei care doresc, sauna noastră uscată vă stă la dispozitie în aceleași condiții menționate anterior
  • Programul de funcționare al saunei și al piscinei este în intervalul 10 :00 – 22 :00 ;
  • Internet de mare viteză gratuit
  • Deasemenea veți putea folosi sala de jocuri indoor pe tot parcursul șederii (tenis de masă , foosball , darts , șah , rummy , PS4 cu ecrane de 146 cm , etc.)
  • Programul va fi destul de lejer, mesele servindu-se într-o marjă de timp destul de largă, intenția noastră fiind să dăm o notă de vacanță sejurului, chiar dacă suntem in plină pandemie. Doar mesele festive se vor servi la ore fixe.
  • Pe data de 31.12.2020, in fiecare an, pe esplanada Casei de Cultură din apropierea pensiunii are loc Festivalul de datini și obiceiuri tradiționale de iarnă organizate de Primăria Putna. Sperăm să se țină și în acest an, în contextul pandemic actual.

Oferta noastră pentru pachetul de Revelion

  • Prețul pentru întreg sejurul este de 1.600 ron/adult
  • 3.200 ron pentru o cameră dublă matrimonială sau twin (2 adulți);
  • 4.800 ron pentru o cameră triplă DeLuxe cu un pat matrimonial și un pat single (3 adulți)
  • 6.200 ron pentru un apartament cu 2 camere, 2 paturi (4 adulți)
  • Pentru camerele duble închiriate în regim single se achită 2.300 ron/sejur.
  • Copiii până la 6 ani nu platesc cazarea și masa dacă dorm în pat cu părinții . Acest lucru este valabil pentru un singur copil/familie/cameră.
  • Copiii între 7-13 ani care stau în cameră cu părinții vor plăti 800 ron/sejur.
  • Adolescenții (14-17 ani) plătesc 1.300 ron/sejur
  • În cameră se acceptă un singur copil iar în apartament doi copii.
  • Nu există posibilitatea de a pune pat suplimentar în cameră .
  • Cazarea se face în camere duble (matrimoniale sau twin), camere triple DeLuxe sau apartamente cu două camere decomandate sau nedecomandate (« Family »). Fiecare loc în cameră va fi considerat ca fiind al unui adult.
  • Nu se acceptă animale de companie sau sisteme audio personale.
  • Întreg evenimentul se va desfășura conform legislației și a reglementărilor oficiale.

Metode de achitare a sejurului și a avansului

  • Se acceptă plata cu cash, ordin de plată, plata prin internet banking, card în locație sau card debitat la distanță, tichete/vouchere/carduri de vacanță de la toți emitenții.
  • Modalitatea de plata: 50% avans în 48 de ore de la confirmarea ofertei pe mail iar diferența la check in
  • Contul nostru este RO87RNCB0234036992960001 deschis la BCR Suceava pentru SC PUTNA TRADING SRL.
  • Relații suplimentare despre noi pe site-ul nostru www.pensiuneamusatinii.ro, apelând 0744631345, 0744503536, 0230414444, sau accesând pagina de Facebook https://www.facebook.com/PensiuneaMusatinii
  • Încurajăm solicitarea de oferte personalizate în cazul familiilor cu mai mulți copii sau a grupurilor mici.
  • Toate rezervările se confirmă la adresa noastră de E-mail : office@pensiuneamusatinii.ro
  • Prezenta ofertă ține loc de contract între părți.

Vă așteptăm în siguranță și cu drag în Bucovina!

Măsuri de siguranță întreprinse de Pensiunea Mușatinii împotriva răspândirii virusului SARS COV 2

Siguranta Pensiunea Musatinii

Politica de returnare a avansului

În cazul răspândirii virusului SARS COV 2 și al reinstaurării stării de urgență prin limitarea circulației persoanelor sau a interzicerii temporare a anumitor drepturi în perioada Sărbătorilor de Crăciun, avansul achitat pentru acest pachet poate fi rambursat sau poate fi folosit ca avans pentru alt sejur sau pachet pe tot parcursul anului 2021.

Pensiunea Mușatinii - Putna, Bucovina

Ti-a placut? Distribuie